Cum deschid o fermă de crescut păsări? Primii pași

 

O afacere de creştere a păsărilor (atât a celor domestice, cât şi a celor domesticite, aşa cum sunt prepelițele şi fazanii) constituie una dintre cele mai în vogă tipuri de afaceri care se pot desfăşura în mediul rural. Dat fiind faptul că este vorba despre realizarea unei ferme, în foarte multe cazuri, investitorii care nu deţineau terenul necesar edificării construcţiilor au apelat la o asociere de tipul aport de capital în numerar şi aport de capital în natură (terenul pe care va fi edificată construcţia). Însă, în cazul fericit când investitorul deţine atât banii necesari investiţiei, cât şi terenul, acesta îşi poate deschide o societate comercială cu răspundere limitată sau o asociaţie familială sau o persoană fizică autorizată.

Pe scurt sunt 3 pași:

1. Înființezi o firmă cu acest domeniu de activitate sau folosești deja o firmă existentă;

2. Obții avizele necesare;

3. Spor la clienți.

1. Înființezi o firmă cu acest domeniu de activitate sau folosești deja o firmă existentă

Pentru a putea porni afacerea acesta trebuie să ”îmbrace” o formă juridică care să permită funcționarea sa. Forma juridică cea mai des întâlnită este SRL sau societatea cu răspundere limitată.

În cazul în care dorești să pornești o astfel de afacere este bine să cunoști cel puțin 3 aspecte importante referitoare la înființarea unei firme  și condițiile pentru înființarea unui SRL-D sau societate cu răspundere limitată debutant dacă nu ai mai avut nicio firmă până în prezent.

Dacă te-ai hotărât să înființezi o firmă atunci nu-ți rămâne decât să te gândești la 3 denumiri ale companiei tale și unde o să aibă sediul social (în cazul în care vrei să înființezi o firmă online).

Dacă ai deja o firmă, atunci trebuie să știi că vei avea nevoie să fie autorizată clasa 0147 “Creşterea păsărilor” şi clasa CAEN 0149 “Creşterea altor animale” (categorie în care intră păsările domesticite aşa cum sunt prepelitele sau fazanii), în cazul în care ai deja această clasă în actul constitutiv al firmei tale, sau trebuie să adaugi codul CAEN în situația în care nu ai deja inserat în actul constitutiv.

 

2. Obții avizele necesare

În conformitate cu prevederile Ordinului 536/1997 şi ale Ordinului 119/2014 cei care deţin o fermă de creştere a păsărilor trebuie să se ţină cont de noxele şi dejecţiile emise de acestea atunci când îşi edifice construcţia fermei, astfel încât, în funcţie de numărul de capete distant trebuie să fie mai mare faţă de comunităţile locuite de oameni (în cazul unei ferme cu până la 100 de capete, distanţa este de 50 metri, iar pentru cele care depăşesc 5000 de capete, distanţa este de 1000 metri). De asemenea, numărul capetelor determină şi suprafaţa necesară primirii avizelor de funcţionare în cazul unei ferme, dat fiind faptul că este necesară o suprafaţă între 2 şi 4 mp pe cap de pasăre pentru a fi respectate condiţiile impuse de lege. Pe lângă actele necesare constiturii firmei, mai sunt necesare avizele şi autorizaţiile de funcţionare din partea organelor sanitaro-veterinare, ale Gărzii de Mediu, obţinerea unui certificat de urbanism şi a unei autorizaţii de construcţie de la Primărie, precum şi de un aviz de respectare a normelor PSI în cazul fermelor de mari dimensiuni.

• Autorizaţia sanitaro-veterinară pentru funcţionarea unei ferme;

• Avizul de mediu;

• Autorizaţia PSI (Prevenirea şi Stingerea Incendiilor);

• Autorizaţie de funcţionare de la Protecţia Muncii pentru respectarea disciplinei în muncă;

• Avizul de funcţionare din partea Primăriei unde se vă desfășura activitatea;

• Contract de furnizare servicii de salubritare cu o firmă care activează în acest domeniu.

 

3. Spor la clienți

Foarte importat este că investitorul să se decidă asupra tipului de păsări pe care doreşte să-l crească la fermă, fiindcă în acest mod va ştii cu exactitate de câţi angajaţi are nevoie (în cazul creşterii de găini, de exemplu, este nevoie de un număr mai mare de angajaţi, faţă de o fermă de prepeliţe, unde, pentru un număr de 500 de capete sunt necesari doar 2 anagajati). Pentru ca afacerea să se bucure de succes şi investiţia să se amortizeze într-o perioadă de timp rezonabilă este nevoie de stabilirea unui plan de afaceri care să fie urmat pas cu pas (de exemplu, în cazul unei ferme de prepeliţe, pentru 1000 de capete, recuperarea investiţiei, în condiţiile ideale se realizează în maximum 6 luni). Randamentul unei astfel de afaceri este direct proporţional cu nivelul de implicare al investitorului, astfel încât, în cazul în care este respectat planul de afaceri, şansele ca afacerea să ofere profitul dorit (şi chiar să-l depăşească) sunt foarte mari.

Abonare la newsletter: