Cum deschid o agenție imobiliară? Primii pași

Cum deschid o agenție imobiliară? Primii pași 2

 

Piaţa imobiliară românească este într-o perpetuă dezvoltare, ceea ce a atras interes din partea persoanelor dorice să-şi deschidă o activitate de intermediere imobiliară. Dacă până acum câţiva ani oricine putea practica această meserie, astăzi, în condiţiile în care pe piaţa locală au intrat şi francize importante din afara ţării, este nevoie de un certificat care să ateste pregătirea profesională a agenţilor imobiliari.

Pe scurt sunt 3 pași:

1. Înființezi o firmă cu acest domeniu de activitate sau folosești deja o firmă existentă;

2. Obții avizele necesare;

3. Spor la clienți.

1. Înființezi o firmă cu acest domeniu de activitate sau folosești deja o firmă existentă

Pentru a putea porni afacerea acesta trebuie să ”îmbrace” o formă juridică care să permită funcționarea sa. Forma juridică cea mai des întâlnită este SRL sau societatea cu răspundere limitată.

În cazul în care dorești să pornești o astfel de afacere este bine să cunoști cel puțin 3 aspecte importante referitoare la înființarea unei firme  și condițiile pentru înființarea unui SRL-D sau societate cu răspundere limitată debutant dacă nu ai mai avut nicio firmă până în prezent.

Dacă te-ai hotărât să înființezi o firmă atunci nu-ți rămâne decât să te gândești la 3 denumiri ale companiei tale și unde o să aibă sediul social (în cazul în care vrei să înființezi o firmă online).

O agenţie care se ocupă de intermedieri imobiliare are forma juridică a unei societăţi comerciale cu răspundere limitată sau a unui PFA, în actul constitutiv al acesteia urmând să apară aceste coduri CAEN: cod CAEN 6810 – “Cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii”, cod CAEN 6820 – “Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate”, cod CAEN 6831 – “Agenţii imobiliare” şi cod CAEN 6832 – “Administrarea imobilelor pe baza de comision sau contract”. Pentru a vă diferenţia afacerea de restul companiilor care activează în această piaţă, ideal ar fi să anagajati lucrători care să aibă atestate profesionale şi care să fie foarte bine pregătiţi şi informaţi în legătură cu tot ceea ce înseamnă aceast segment economic. Dat fiind faptul că vă desfăşuraţi activitatea pe o piaţă oscilantă, plină de tot felul de capcane juridice, recomandat este să semnaţi un contract de furnizarare servicii juridice cu un cabinet de avocatură sau să angajaţi în cadrul companiei un consultant juridic, care să îi asiste pe anagajati şi clienţii acestora în procesul de achiziţionare a unei locuinţe.

2. Obții avizele necesare

Rolul dvs este de a intermedia afacerea imobiliară şi de a asista clientul pe întreaga desfăşurare a tranzacţiei, ceea ce presupune un ajutor oferit atât clientului interesat să cumpere, cât şi vânzătorului, pe care trebuie să-l asistaţi la obţinerea actelor de Administraţia Financiară, Asociaţia de Proprietari, Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Notariat. Trebuie să fiţi pregătiţi să faceţi faţă concurenţei furnizându-le clienţilor şi servicii de măsurători topografice, studii de fezabilitate şi expertize tehnice, dar şi sfaturi în ceea ce privesc amenajările interioare şi exterioare sau modul de construire a unei clădiri. În acest caz ideal ar fi să aveţi semnate contracte de furnizare astfel de servicii cu firme de specialitate, ceea ce ar creşte enorm prestigiul firmei imobiliare pe care o conduceţi.

  • O astfel de afacere necesită un capital în jurul a 3000 Euro pentru început, în care sunt incluse costurile legate de achiziţionarea bazei de comunicare cu clienţii şi vânzătorii, dar şi cheltuielile legate de furnizarea de software pentru identificarea de oferte imobiliare.

  • Angajaţii trebuie să deţină un atestat preofesional sau dacă nu, se poate face, prin intermediul agenţiei, cursuri de calificare la instituţii recunoscute de către Ministerul Învăţământului şi Educaţiei şi de către Ministerul Muncii (ARAI, ABI sau UNAI).

3. Spor la clienți

Fiind o afacere care furnizează servicii către terţi şi îşi desfăşoară activitatea în afara sediului social, în majoritatea timpului, este nevoie de asigurarea a cel puţin două autovehicule pentru deplasarea pe teren (la început trebuie o investiţie minimă în logistică, însă, pe măsură ce afacerea se dezvoltă, aceasta trebuie îmbunătăţită). Profesionalismul şi conduita ireproşabilă în relaţia cu persoanele care va sunt clienţi sau potenţiali clienţi pot conduce la realizarea unor tranzacţii atât bănoase, cât şi la construirea unor relaţii comerciale pe termen lung. Dacă se respectă cerinţele în ceea ce priveşte aspectele mai sus menţionate, agenţia imobiliară pe care o conduceţi o să se bucure de un real succes şi o să vă asigure un profit pe măsură!

Înapoi