Cum poți să faci dropshipping legal? Primii pași

Pe scurt sunt 3 pași:

  1. Înființezi o firmă cu domeniu de activitate comerț online sau folosești deja o firmă existentă;
  2. Implementezi regulile necesare;
  3. Spor la clienți.

 

Dropshipping este o formă de comerț online care îți permite să vinzi produse fără a avea nevoie de un stoc sau chiar fără să fi văzut produsul vreodată. Dacă ai magazinul tău online sau folosești platforme speciale cum ar fi Shopify, dropshipping-ul presupune preluarea comenzilor prin magazinul tău și transmiterea acestora direct către furnizorul/producătorul/ intermediarul tău care se va ocupa de livrarea produsului către client. Astfel, tu te vei ocupa doar de administrarea magazinului tău, fără a fi nevoie să te implici în procesul de livrare.

 

1. Înființezi o firmă sau folosești deja o firmă existentă pentru dropshipping

 

Pentru a putea întreprinde dropshipping legal, acesta trebuie să ”îmbrace” o formă juridică care să permită posibilitatea „vânzării” pe internet. Forma juridică cel mai des întâlnită și recomandată este SRL sau Societatea cu Răspundere Limitată.

În cazul în care dorești să pornești o astfel de afacere este bine să cunoști cel puțin 3 aspecte importante referitoare la înființarea unei firme. Dacă te-ai hotărât să înființezi o firmă atunci nu-ți rămâne decât să te gândești la 3 denumiri ale companiei tale și unde o să aibă sediul social (în cazul în care vrei să înființezi o firmă online).

Dacă ai deja o firmă, atunci trebuie să știi că vei avea nevoie să fie autorizată clasa CAEN 4791 – Comerț cu amănuntul prin case de comenzi sau prin internet, în cazul în care ai deja această clasă în actul constitutiv al firmei tale, sau trebuie să adaugi codul CAEN în situația în care nu ai deja inserat în actul constitutiv. De asemenea, trebuie să ai în vedere că această clasă CAEN 4791 trebuie să fie autorizată, în anumite condiții ca activitate economică prestată de la sediul social sau în afara sediului social însă cu activități de birou autorizate (de cele mai multe ori aceste autorizări sunt necesare pentru obținerea codului de TVA, însă va trebui să discuți cu contabilul tău).

 

2. Implementezi regulile necesare pentru dropshipping

 

Ca regulile generale aplicabile magazinelor online, trebuie să ai în vedere cel puțin legea nr. 365/2002 referitoare la comerţul electronic, Ordinul ANPC 433/2009, Ordonanţa de Guvern 130/2000 referitoare la regimul juridic la contactelor la distanţă, Legea 506/2004 referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice şi Legea 12/1990 referitoare la protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.

Este foarte important că magazinul să respecte toate normele şi prevederile prevăzute în legislaţia menţionată mai sus, precum ar fi postarea unui link direct către site-ul ANPC, dar şi înregistrarea la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal în calitate de operator de date cu caracter personal.

În plus, de cele mai multe ori trebuie să te asiguri că transferul de informații între tine și furnizorul/producătorul/intermediarul tău este funcțional tot timpul, astfel încât comenzile plasate să fie onorate. Dacă folosești platforme special destinate pentru această activitate (cum ar fi Shopify) atunci funcțiile necesare sunt deja implementate. Pentru mai multe informații despre dropshipping pe Shopify poți citi aici: Sell with Oberlo.

 

3. Spor la clienți

 

Promovarea magazinului tău online este un alt aspect care trebuie luat în calcul, mai ales că prin modul în care este realizată publicitatea, trebuie să te diferențiezi față de concurența ta. Asocierea afacerii cu anumite evenimente sau vedete contribuie la succesul afacerii. În funcţie de bugetul stabilit (nu există o sumă maximă) rezultatul afacerii poate fi unul extraordinar, astfel încât în timp poți vinde suficient de mult pentru obținerea libertății tale financiare.

 

Abonare la newsletter: