Inițiativa antreprenorială în scădere cu 24% în vara anului 2018

Inițiativa antreprenorială în scădere cu 24% în vara anului 2018 2

Numărul de profesioniști înmatriculați în România în vara anului 2018, respectiv perioada iunie – august, a scăzut cu 24,22% în raport cu numărul de profesioniști înmatriculați în aceeași perioadă a anului 2017.

Conform datelor statistice de la nivelul Oficiului Național al Registrului Comerțului s-a înregistrat o scădere a numărului inițiativelor antreprenoriale în perioada iunie – august 2018, scădere ce ar fi putut fi influențată de lipsa derulării programelor destinate antreprenorilor, cum ar fi Start-up Nation, pe parcursul verii˝, a declarat Cristian Bărcan, fondator al REGnet.ro, companie specializată în înființări și modificări de SRL și PFA.

Conform datelor analizate numărul de înmatriculări al profesioniștilor în vara anului 2018 a fost:

iunie 2018

iunie 2017

iulie 2018

iulie 2017

august 2018

August 2017

10.456

15.877

10.587

14.600

9970

9085

Ca atare, în anul 2018 numărul total de înmatriculări în perioada iunie – august 2018 a fost de 31.013, în comparație cu 39.562 înregistrat în 2017, rezultând astfel o diferență de 8.549 de profesionisti (aprox. -24,22%). De altfel, în perioada 1 ianuarie 2018 – 31 august 2018 în comparație cu 1 ianuarie 2017 – 31 august 2017 s-a înregistrat o scădere de aprox. 10,49% a numărului de înmatriculări de profesioniști.

Cele mai afectate județe în ce privește numărul de înmatriculări în perioada iunie – august 2018 în comparație cu iunie – august 2017 au fost:

  • București, cu un număr de profesioniști mai mic cu 1.055 în luna iulie și 947 în luna iunie;

  • Cluj, cu un număr de profesioniști mai mic cu 533 în luna iunie;

  • Caraș-Severin, cu un număr de profesioniști mai mic cu 256 în luna iulie;

  • Bistrița-Năsăud, cu un număr de profesioniști mai mic cu 242 în luna iunie;

  • Ilfov, cu un număr de profesioniști mai mic cu 192 în luna iulie și 35 în luna august.

Cu privire la activitățile economice care au înregistrat cele mai mari scăderi pe parcursul verii anului 2018, acestea au fost:

  • Industria prelucrătoare, cu 1.001 mai puțini profesioniști în luna iunie;

  • Activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport, cu 698 mai puțini profesioniști în luna iulie;

  • Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, cu 604 mai puțini profesioniști în luna iunie și 255 mai puțini în luna august;

  • Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, cu 541 mai puțini profesioniști în luna iulie;

  • Informaţii şi comunicaţii, cu 533 mai puțini profesioniști în luna iunie.