Afacerile din România și-au suspendat activitatea în creștere cu 132,99%

Suspendarea activității economice a afacerilor din România la începutul anului 2018 se află la cel mai mare nivel din ultimii 4 ani, cu o creștere de peste 132,99% în raport cu perioada similară din anul precedent.

Conform analizelor noastre cele mai multe afaceri din România care și-au suspendat activitatea la începutul anului sunt din rândul PFA-urilor, suspendarea fiind o reacție a fondatorilor în raport cu modificările fiscale intervenite˝, a declarat Cristian Bărcan, fondator al REGnet.ro, companie specializată în înființări și modificări de SRL și PFA.

Conform datelor statistice de la nivelul Oficiului Național al Registrului Comerțului, începutul anului 2018 a reprezentant și anul cu cele mai multe suspendări din ultimii 4 ani:

ianuarie 2018

ianuarie 2017

ianuarie 2016

ianuarie 2015

ianuarie 2014

2472

1061

2340

1611

2081

Domeniile de activitate în care s-au înregistrat cele mai mari rate de suspendare au fost: învățământ (+1141,67%), intermedieri financiare și asigurări (+900%), construcții (+217,72%) și tranzacții imobiliare (+192,31%).

Rata de supraviețuire a unei afaceri în România este de 52,7%. Cu alte cuvinte, aproximativ 1 din 2 afaceri reușesc să rămână în picioare în România, arată calculele REGnet.ro realizate pe baza datelor ONRC din ultimii 25 de ani. Detalii poți citi aici: https://www.regnet.ro/cand-isi-infiinteaza-romanii-firma/.

Turbulențele politice din România au avut un impact direct asupra spiritului antreprenorial din țară în anul 2017, înființările de firme ajungând în lunile decembrie 2016, respectiv ianuarie 2017, la minimul din ultimii cinci ani, arată o analiză REGnet.ro realizată pe baza informațiilor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului și a datelor din arhiva proprie REGnet.ro. Mai multe detalii pot fi regăsite aici: https://www.regnet.ro/infiintarile-de-firme-au-ajuns-la-minimul-ultimilor-5-ani/.

Numărul de firme și PFA-uri înființate în domeniul comerțului cu amănuntul sau cu ridicata a scăzut considerabil în România, în anul 2017, ajungând la un număr de aproximativ 22.550, în comparație cu ultimii 5 ani unde media era în jur de 26.900 de firme. Mai multe detalii poți regăsi aici: https://www.regnet.ro/comertul-este-la-cel-mai-scazut-nivel-din-ultimii-5-ani/.

Abonare la newsletter: